Episodul 4 - Podcastul lui Radu Prisacaru - Dezvoltare Personala prin Scoala de Soferi

Episodul 4 - Podcastul lui Radu Prisacaru - Dezvoltare Personala prin Scoala de Soferi

Invitat: Virgiliu Cisman

"Radu: Bună, prieteni!

Bine aţi venit la Podcastul lui Radu Prisăcaru!

Aşa cum am promis, în fiecare săptămână vă voi aduce oameni interesanţi, oameni care au trecut prin viaţă, care au avut diverse probleme, care la un moment-dat s-au reinventat şi de fiecare dată au mers mai departe.

Astăzi voi avea, aşa cum am spus, un om special şi mă veţi întreba ce legătură este între dezvoltarea personală pe care o discutăm la această emisiune în acest podcast şi meseria de instructor auto.

Ei bine, astăzi vă voi prezenta un altfel de instructor auto, un om care a trecut prin viaţă, a învăţat multe, s-a dezvoltat încontinuu şi redă altfel această abilitate de a conduce auto studenţilor lui.

Bine ai venit, Virgiliu!

Virgiliu: Bine v-am găsit, vă salut pe toţi, dragilor! Mulţumesc mult, Radu, pentru oportunitatea aceasta, să-i spunem aşa, şi pentru modul în care mă laşi să explic cursanţilor mei sau viitorilor cursanţi cum trec prin emoţii ei împreună cu mine, pentru că vreau să merg pe ideea aceasta: suntem o echipă, pentru că noi suntem o echipă acolo!

Radu: Aceasta este foarte important!

Virgiliu: Da, iar emoţiile lor implicit sunt şi emoţiile mele şi invers!

Radu: Bine ai venit la noi! Hai, hai, puţin să te prezint.

Virgiliu: Da.

Radu: Ai terminat Facultatea de Sport …, Educaţie Fizică şi Sport. Ai trecut apoi la partea de taximetrie, ca mai apoi, descoperindu-ţi această vocaţie putem să-i spunem, să treci pe zona de a preda studenţilor ca instructor auto. Cum de s-a întâmplat acest lucru? Ce legătură este între cele trei şi, mai ales, ce legătură este cu dezvoltarea personală?

Virgiliu: Da. Bune întrebările, fiecare la rândul lor. Mă voi lega de fiecare lucru pe care mi l-ai spus. Prima dată să începem prin a spune că întotdeauna mi-a plăcut sportul, de mic mi-a fost „inoculată” această chestie cu sportul de tatăl meu, când am început să călărim munții împreună, după care am terminat facultatea …, eu așa spun. Așa.

Pe tot parcursul facultății am făcut taximetrie, de prin 2000, nu mai știu, acum nu mai contează, unde m-am implicat foarte, foarte mult în taximetrie; chiar am dat foarte mult din resursele mele, am creat un sindicat al taximetriștilor, m-am afiliat la o asociație națională, unde am fost președinte pe zona Moldovei ales, însă, la un moment-dat, era foarte, foarte greu, erau ședințe locale, ședințe în țară, era necesar să merg acolo și începuse să fie din ce în ce mai obositor, plus toate meeting-urile care se făceau, așa că am decis să mă retrag oarecum și să îmi mai caut un job.

Eu m-am gândit la meseria de instructor auto. Nu mă gândeam că mi se va potrivi ca o mănușă, pentru că, dacă acum m-ai întreba dacă aș face din nou aceeași alegere, aș face-o în continuare.

Radu: Conștient, de data asta.

Virgiliu: Clar! Da, da, da, exact! A fost wow toată această experiență, însă vă voi povesti pe scurt care a fost clicul meu și ce s-a întâmplat cu mine între aceste etape. Să spunem, cam pe la jumătatea acestei perioade am avut niște situații tensionate, în care mie mi s-a declanșat un sindrom de vertij central. Această chestie a fost foarte, foarte, cum să spun, îngrozitoare pentru mine, ca om care am făcut toată viața sport, pentru că sindromul acela de vertij central m-a afectat neurologic pe tot parcursul, la tot corpul meu și, practic, nu mai puteam să mă mai întorc, nu mai puteam să merg, nu mai vedeam bine. Am început o medicație, am rezolvat-o ulterior pe cale homeopată, însă, unde vreau să ajung: ideea este că, dacă m-am dat înapoi, am observat că nu este ceva ok în ceea ce făceam eu. Mă consumam extraordinar de mult pe partea cu taximetria și, încet, încet, am renunțat la taximetrie. După ce am renunțat la taximetrie, am început cu cursurile de instructor, a fost totul super și a trecut ceva timp și am zis să îmi mai găsesc un hobby. Aici e partea cea mai interesantă! Hobby-ul meu a fost să dansez.

Am fost la …, voi spune pe post cum se numește: Universul Latino Dance, e cea mai mare comunitate din Iași. Acolo am învățat să dansez și, la o serată dansantă, așa le spuneam noi, erau serate dansante, unde dansam, două prietene dragi m-au întrebat la un moment-dat: Virgiliu, tu nu ai vrea să mergi la niște cursuri de dezvoltare personală?

Ce să spun? Întotdeauna am fost deschis pentru situațiile astea, am simțit că este ceva cu mine. Întotdeauna mi-a plăcut să înțeleg oamenii, să-i ajut. Bineînțeles, când eram pe partea de taximetrie, eram mai mult în ideea de salvator.

Radu: Da!

Virgiu: Și …, da, m-am dus la cursurile alea de dezvoltare personală. Acel declic din viața mea. Cursurile de dezvoltare personală au fost la psihologul clinician Niculina Gheorghiță, care atunci era în Iași, a fost foarte, foarte tare și voi rezuma situația să spunem când am intrat la cursuri acolo erau vreo 30 de femei și eu eram singurul bărbat. Pentru mine, a fost o situație super jenantă. Stăteam acolo, mă uitam și mă gândeam: Ce caut eu aici?

Eu eram transpirat tot, eram nervos, nu mai puteam.

Radu: Erai în afara zonei tale de confort?!

Virgiliu: Întru totul, Radu, întru totul! Nu așteptam decât să vină pauza, pentru a putea pleca, pentru că cineva a gajat pentru mine, mi-a spus că nu poți să pleci așa, pur și simplu. Bun …, nu a venit pauza, Radu!

Radu: Surpriză!

Virgiliu: Da! Din păcate, nu a vent pauza, ci a venit chiar Niculina Gheorghiță. Ei, vreau să-ți spun că din momentul ăla cred că acela a fost declicul meu.

Femeia aia, cu graiul ei moldovenesc așa și cu stilul ei de a vorbi și de a explica lucrurile cu o blândețe nemaiîntâlnită, a început să-mi ridice din ce în ce mai multe întrebări. Plus prima chestie, care a fost cea mai tare: ne-a dat la fiecare o foaie și ne-a spus: Vă rog frumos să vă treceți trei lucruri pe care vi le doriți!

Pentru mine, lucrurile alea au fost marcante și eu spun că le-am dat check la fiecare. Primul lucru pe care l-am scris a fost să-mi găsesc femeia potrivită pentru mine, pentru că nu îmi este rușine să recunosc și să spun în fața camerei că am avut eșecuri sentimentale, pe plan relațional.

Radu: Ca toată lumea, de altfel!

Virgiliu: Da!

Radu: Nu ești nici primul, nici ultimul, nici singurul!

Virgiliu: Corect! Însă, din punctul meu de vedere, este necesar să le acceptăm!

Radu: Așa este!

Virgiliu: Toate lucrurile din viața noastră.

Al doilea lucru: să am o relație deosebită cu băiatul meu. Am un băiat de 20 de ani.

Radu: Să-ți trăiască!

Virgiliu: Mulțumesc, asemenea!

Și al treilea, a treia dorință a fost să ajung un instructor auto implicat. M-am gândit mult tare de tot la cuvântul ală: „implicare”. Crede-mă! Nu știu, că-mi amintesc și acum lista de dorințe, o am și acum acasă: instructor auto implicat. Sincer să fiu, creed că nu știam ce conotații are acest cuvânt. Abia după aia.

Radu: Păi, de asta ne dezvoltăm personal, pentru a înțelege definițiile în primul rând a termenilor, dar și pentru a umple acele goluri, pentru că ai spus de câteva întrebări care ți-au fost ridicate, întrebările deja le aveai în tine, numai cred că în momentul acela ți-a fost dat deoparte vălul și ai început să vezi mai clar, pentru că, până la urmă, asta se întâmplă în momentul în care intrăm în introspecție și începem să ne punem noi întrebări sau alții care se pricep la acest lucru să ne adreseze întrebări.

N-ai mai plecat, să înțeleg, nu, de la acel curs de dezvoltare personală?

Virgiliu: Măi, am plecat, că a durat circa cinci ore, șase ore! Nu, n-am mai plecat. O chestie foarte, foarte tare: la cursul acesta de dezvoltare personală îmi amintesc că la început Niculina ne-a explicat în felul următor: Eu vă dau undița și vă învăț să pescuiți! Voi, după aia, este decizia voastră ce faceți! Și foarte important să nu intrați în …, cum să-i zic, că am un lapsus …

Radu: În rutina …

Virgiliu: Da!

Radu: De zi cu zi …

Virgiliu: Da, da!

Și în atașament față de mine. Și ne-a dat de fiecare dată teme, exerciții de făcut. Drumul a fost extraordinar de dificil.

Radu: Drum către tine, până la urmă …

Virgiliu: Da.

Radu: Cred că-s cele mai grele drumuri: drumul de autodescoperire, în primul rând.

Virgiliu: Da, uite, raportat la chestia asta, am observat că este un trend acum: toată lumea face cursuri de dezvoltare personală. Eu mai merg și cu altceva: și toată lumea face școala de șoferi. Este foarte important, din punctul meu de vedere, ce faci după aceste cursuri de dezvoltare personală.

Radu: Așa este.

Virgiliu: Dacă doar ți-ai luat diploma și o afișezi mândru peste tot …, ai putea face altceva cu diploma aia, din punctul meu de vedere. Repet, din punctul meu de vedere. Contează ce fel de om vei ajunge după aia și cum lucrezi cu tine. Eu, din punctul meu de vedere, după ce am început cursurile de dezvoltare personală, nu m-am oprit și am continuat să merg și am mers timp de ani de zile și am lucrat non stop cu mine, însă, să revin la partea cea mai importantă: prima dorință, mi-am amintit acum, este cea de pe plan sentimental, care mi s-a îndeplinit și poate că-i funny chestia asta: mi s-a îndeplinit în prima lună și unde mi s-a îndeplinit? Chiar la Universul Latino.

Adică persoana cu care sunt acum: soția mea, iubita mea, oricum i-aș putea spune, prietena mea, am dansat de atâtea ori cu ea fără să-mi dau seama că ea va fi persoana de lângă mine, întotdeauna. A fost ceva wow toată legătura noastră și este toată conexiunea noastră și după aia a început și ea să meargă cu mine la cursurile de dezvoltare personală. De asta spun că relația este una magnifică între noi. Uneori nici nu mai vorbim, ne transmitem …

Radu: Ați ajuns la un alt nivel!

Virgiliu: Exact, da, da! … Ne transmitem anumite semnale. Și încă o chestie foarte importantă raportat la ceea ce spuneai tu că ne ducem puțin în viitor, îmi amintesc când băiatul meu avea 14 ani, cam acum cu vreo câteva luni înainte de a începe cursurile de dezvoltare personală, eu fiind divorțat, el a venit la mine și stăteam pe canapea și el se uita la mine și la un moment-dat i-am spus copilului meu: Hai, măi, spune și tu ceva, Vlad!

Cam cât de jenante ar putea să fie lucrul acesta din punctul de vedere al unui părinte? Eu, spun eu lucrul ăsta, pentru mine a fost o palmă pe care mi-am dat-o singur și mi-am dat seama că nu e ok să-i spui copilului tău: Hai, măi, spune și tu ceva, Vlad! Când vrei să-l scoți să-l faci să vorbească, dar eu mi-am dat seama că nu era doar să-l scot să vorbească, nu știam eu ce să mai spun.

Radu: Da, pentru că, până la urmă, lupta pe care o ducem este o luptă constantă și este o luptă cu noi înșine. Noi suntem cei care trebuie să facem schimbarea, noi trebuie să fim persoana pe care trebuie să o schimbăm, pentru a deveni cea mai bună variantă a noastră, din acel moment. Mai mult ca sigur, tot timpul se poate mai bine. Nici nu trebuie să fim perfecționiști, pentru că, altfel, nu vom fi niciodată fericiți, dar trebuie să înțelegem că, la un moment-dat, putem fi cea mai bună variantă a noastră.

Hai să revenim puțin la partea asta de schimbare. Mi-ai spus când ai simțit nevoia unei schimbări. Cât a durat procesul acesta? Sau încă nu s-a terminat sau ai simțit vreodată că se poate termina?

Virgiliu: Radu, a durat foarte mult și durează extraordinar de mult acest proces. Voi începe cu ce înseamnă procesul acesta. Ce să-ți spun? Că în fiecare dimineață, inclusiv sâmbăta și duminica, deja este o rutină și ne trezim la ora 5, în care zilnic ne facem …

Radu: În clubul de la ora 5!

Virgiliu: Da, așa, bine ai venit în clubul celor care se trezesc la ora 5, da!? … Și ne facem disciplinele. Munca este … Drumul este lung. La început, munca a fost extrem, extrem de grea. Ce înseamnă o muncă grea? Hai să-ți spun altfel, una din discipline. Una din discipline se numește tehnica afirmațiilor. Ce înseamnă asta? S-a descoperit că, până la urmă, nu rămânem doar cu aceleași rețele reuronale pe care le avem. Avem capacitatea să ne schimbăm rețelele neuronale.

Radu: Să producem altele noi!

Virgiliu: Bravo!

Radu: Conștient de data aceasta.

Virgiliu: Super, super, da! Sau, cu alte cuvinte, să creăm baby neuron. Noi facem acel lucru și ne creăm rețelele neuronale. Cum? Una din tehnicile pe care eu am dobândit-o și îi mulțumesc de data asta Niculinei, este repetarea afirmativă a unor cuvinte.

Radu: A unor fraze.

Virgiliu: Da! Exat, da! Eu sunt dintotdeauna! Care este ideea cu acest eu sunt dintotdeauna? Că aș putea fi Eu sunt! Nu, dintotdeauna e ideea de acceptare. Eu am fost, sunt și voi fi, mă duc per ansamblu.

Radu: Atemporal.

Virgiliu: Exact! Mulțumesc mult! Da. Ce vreau să spun este că e foarte important să nu începem cu, ca să fac o paranteză, niciodată nu vei începe o casă cu construcția geamurilor, întotdeauna ai nevoie de bază. Eu, unul, cu ce am început a fost Eu sunt dintotdeauna iubire, panaceu universal, după cum se știe. Toți din generația cu cheia la gât și cred că nu mai așa …, au crescut cu lipsa de iubire, cu toate că părinții noștri ne-au oferit-o, nu au știut cum să ne-o arate. Și noi am dus implicit lipsa asta de iubire cu noi în spate pe tot parcursul vieții noastre.

Radu: Așa este!

Virgiliu: Așa … și se merge pe acele afirmații, de obicei îți iei un set de afirmații, adică o afirmație sau două, de preferat la început o singură afirmație, pe care o faci, o repeți de 21 de ori, mergând, timp de 21 de zile.

Radu: Sau sciind-o. Depinde care tehnică …

Virgiliu: Asta urma să spun. Mulțumesc, da!

Radu: Depinde pe care tehnică o preferi!

Virgiliu: Mi-a plăcut atât de mult tehnica asta a afirmațiilor, Radu, și mă uit în ochii tăi acum și în ochii telespectatorilor, încât munceam zi și noapte, mă duceam și nu …, prietenii mei cei care-mi sunt apropiați din cercul de acolo de la Universul Latino, că ne-am păstrat câțiva prieteni apropiați …

Radu: Foarte bine!

Virgiliu: Da, ei știu că uneori mergeam în turnee, sunt și om, veneam și eu după un pahar de vin la un moment-dat, dar eu știam că am ceva de făcut. Toată lumea știa că Vergiliu e necesar să-și facă afirmațiile. Deci, era de râs chestia asta.

Radu: Pentru ei.

Virgiliu: Da, da, da, da, pentru ei.

Radu: Pentru tine era foarte serios.

Virgiliu: Da, da, da. Deci, se făceau afirmațiile dimineața și după-amiaza, se făceau de două ori pe zi, după care le scriam. Munca a fost extraordinar de grea. Nu m-am lăsat în nicio clipă, însă am reușit cam, să spunem în trei luni, din punctul meu de vedere, să mă schimb în multe, multe situații.

De asta, raportat la chestia asta cu munca extraordinar de grea, cred că am o situație aici cu elevii mei și îi pistonez de fiecare dată: Dragilor, vă pistonez acolo unde vă doare cel mai tare, să lucrăm, să lucrăm, să lucrăm cât mai mult! Vă amintiți de nenorocitul acela de viraj la stânga care nu iese de fiecare dată și vă spun de fiecare dată: Ai călcat linia continuă! Mai în larg, mai strâns! Și tu, în gândul tău, îți simt privirea cum te uiți la mine fără să te uiți la mine și mă întrebi: Dar chiar nu fac nimic bine?

Demonstrează-mi că faci bine! Știu că am și eu o situație aici, însă împreună vom trece de toate lucrurile.

Radu: Asta-i bine, că ai spus împreună și mă bucur că ai trecut către partea asta a muncii tale efective pe care o faci și pe care ai spus că o iubești atât de mult și spune-mi cu ce te diferențiezi, dar pe scurt, pentru că vom reveni la un moment-dat după pauză.

Virgiliu: Da. Cu ce mă diferențiez?

Radu: Față de ceilalți instructori.

Virgiliu: Am înțeles! Cu siguranță și ceilalți instructori se diferențiază de mine. Asta este cert.

Radu: Normal!

Virgiliu: Și fiecare este pe modul lui de percepție, însă, din punctul meu de vedere, eu mă implic extraordinar de mult și încerc să-mi …, nu încerc, mă străduiesc să-mi înțeleg elevii și să le fiu aproape, să le înțeleg trăirile, pentru că și eu am fost acolo. Am, din punctul meu de vedere, am un bagaj emoțional foarte, foarte mare în spate și, datorită bagajului meu emoțional și a experiențelor mele, reușesc să-i ajut din toate punctele de vedere.

Elevii mei, și nu numai elevii mei cu siguranță, sunt extraordinari de emotivi. Emoțiile astea vin din cauza programelor pe care le conținem, din educația pe care-o avem primită de la părinții noștri, iar ei nu au nicio vină, dar despre lucrurile astea revenim imediat după pauză.

Radu: Bună, prieteni!

Am revenit după pauză cu Virgiliu, un instructor auto altfel, care ne va spune acum cum îi pregătește el din punct de vedere a abilităților, dar și a dezvoltării personale pe studenții cu care lucrează în fiecare zi. Și o a doua întrebare care va veni: Ce trebuie să facă studenții după ce termină o oră cu tine? Dar s-o luăm pas cu pas.

Virgiliu: Da, bineînțes, gradual!

Radu: Exact:

Virgiliu: Da. Vreau să fac o paranteză înainte de asta și să spun: cred că este o situație mondială, aș putea spune, cu verbul acesta a asculta, Radule.

Radu: Cel mai greu, nu?

Virgiliu: Da! Cred că avem …

Radu: Și să ascultăm conștient! Asta e și mai greu!

Virgiliu: Este foarte, foarte dificil. Fiecare crede că el este, într-adevăr, el este bun în ceea ce face, în arealul lui, în domeniul lui, însă în momentul în care a venit în domeniul meu …

Radu: Ar trebui să asculte.

Virgiliu: Da, vom vorbi și despre ascultat, despre chestia asta, însă ideea că, până să asculte, este important să mă audă. De fiecare dată m-am obișnuit cu elevii să vorbesc ușor mai răspicat, pentru a fi auzit și să fiu înțeles. Am fost la niște cursuri într-o tabără o dată și mi s-a părut o chestie super tare asta, cu repetarea. Am observat că …

Radu: Repetarea e mama învățăturii.

Virgiliu: Da, da! E chestia nonstop, nonstop elevii mei îmi spun da, da, da; foarte, foarte rar îmi spun „nu înțeleg”. Pentru mine asta este o utopie, eu nu pot înțelege chestia asta. Cum sunt atât de bun încât să mă fac înțeles întru totul? Eu nu pot să cred lucrul acesta! Și de fiecare dată îi pun să repete. Îți dau un exemplu: am făcut o parcare și vreau să ieșim din parcare și-i spun: sunt o înșiruire de cuvinte aici, să ne înțelegem, și am să spun ieșim din parcare și facem la dreapta sau ieșim și facem parcare la următoarea mașină.

Bineînțeles că el iese în direcția total opusă, cu toate că îi și arăt direcția uneori și îl întreb: Să ne oprim puțin. Spune-mi, te rog frumos, ce ți-am spus. Ieșim și … Asta-i ideea, aici vreau să ajung, este necesar să ascultăm ceea ce ni se spune, cu siguranță și eu, dacă voi ajunge într-un alt domeniu, este posibil să am aceleași situații, însă eu știu că mă voi corecta și voi lucra înspre binele meu cu alte cuvinte.

Îmi doresc ca și la voi să fie la fel, să fiți mai implicați. Mie mi se pare normal: eu dacă merg undeva și plătesc niște servicii, să fiu implicat, să cer niște lămuriri persoanei care mă învață. Sincer să fiu, nu prea primesc întrebări de la voi și acesta este un semn de întrebare. Eu nu înțeleg din ce cauză, de unde este jena asta a nu întreba.

Radu: Cred că vine din școală, în primul rând, pentru că școala pe noi ne învață numai să luăm de-a gata și să nu punem întrebări: de ce trebuie să învăț, de ce trebuie să învăț acest lucru, cu ce mă ajută acest lucru și cred că vine din școală, pentru că, dacă la un moment-dat ridici mâna și pui o astfel de întrebare, vei fi luat atât de profesori, cât și de colegi la un moment-dat chiar în râs și cred că școala noastră mai are încă de lucrat mult cu profesorii în primul rând, dar și cu elevii, pentru a-i pregăti pentru viitor.

Inclusiv lucrul ăsta, faptul că programul nostru, în creierul nostru, ne spune că nu trebuie să întrebăm, pentru că ne facem de râs. Nu ne facem absolut deloc de râs. Până la urmă, așa acumulăm informații, punând întrebări. Dar este un pas, pentru că în momentul în care ai pus o întrebare deja te cobori un nivel mai jos în ochii tăi sau în ochii celorlalți. Și majoritatea ormenilor cred că de asta nu fac acest lucru, pentru că au o mică jenă, au o mică problemă în a se coborî chiar în ochii lor. Până la urmă, cred că asta contează cel mai mult și spun: Lasă că îmi voi da eu seama pe drum! Dar câteodată, mai ales când e vorba de …, nu numai de tine, dar și de cei din jurul tău, ar cam trebui să pui aceste întrebări. Deci, cred că ar trebui făcut acest pas.

Virgiliu: Da, foarte, foarte tare, conştientizarea asta şi-ţi mulţumesc. Da, chestia asta că a venit din şcoală, acum mă gândesc că, într-adevăr, aşa este!

Radu: Şi poate chiar şi de la părinţi. Să nu uităm: un copil de trei-patru anişori când te întreabă: Da’de ce se întâmplă lucrul acesta? Da’ de ce? La un moment dat îți pierzi răbdarea.

Virgiliu: De ce are cerul stele? De ce strălucește soarele?

Radu: Exact! Și noi nu suntem pregătiți de cele mai multe ori să avem astfel de răspunsuri și recunosc că poate nu ne-am pus niciodată întrebări: de ce are cerul stele?, dar cred că ar trebui să fim puțin mai deschiși față de întrebări, față de unele profesii care se ocupă cu aceste întrebări, chiar cum ai spus, cu aceste cursuri care, de fapt, asta ne forțează să ne deschidem mintea către alte oportunități, către alte întrebări, către alte drumuri, pentru că avem un drum fiecare dintre noi, dar există de multe ori bifurcații.

Și aici vreau să te întreb: Ce trebuie să facă, în cazul tău, cum îi înveți pe studenți, ce trebuie să facă după ce termină ora cu tine?

Virgiliu: Cel mai important lucru în momentul când au terminat ora, înainte de a termina ora, chiar aici aș fi vrut să mai punctez puțin.

Radu: Da, te rog!

Virgiliu: Da, ideea este să fie prezenți cu mine.

Radu: Cel mai complicat, poate.

Virgiliu: Da, ai spus foarte bine.

Radu: Focusare și prezență.

Virgiliu: Da.

Radu: Trebuie să înțelegem: asta doar noi putem să o facem, nimeni…, deci tu nu poți să îți aduci un student în stare de prezență.

Virgiliu: Exact! Ba da, reușesc, reușesc oarecum, însă la un moment-dat îți dau, îți fac o simulare scurtă: ne apropiem de o intersecție unde este necesar să facem un viraj la stânga, însă, în acea intersecție este interzis virajul la stânga și înainte de intersecție este un indicator mare de viraj la stânga. Cu siguranță eu îi voi spune și elevii mei știu lucrul acesta că eu vă voi spune și vă voi și arăta că în intersecție vom face la stânga. Eu nu v-am spus și nu am dreptul să vă bag pe o stradă cu sens interzis, însă tu este necesar, ca elev, să vezi indicatoarele. Tu mergi, eu îți pun frână, mergem mai departe și îți explic și te întreb: Poți să-mi spui și mie din ce cauză ai vrut să faci la stânga? Și începem să mergem pe firul întrebării de ce, care mi se pare extraordinar de tare chestia asta cu mersul pe firul întrebării de ce.

Și îl întreb, mă rog, mulți mă întreabă: cum adică?, uite așa! …, de ce ai vrut să faci la stânga? Pentru că nu am văzut! Super! Începe comunicarea! Da’ de ce nu ai văzut? Nu știu! Eu îl ajut: Pentru că nu te-ai uitat! Bun! Acum îl întreb din nou: Da’ de ce nu te-ai uitat? Deja e block acolo! Pentru că aveai viteză! De ce aveai viteză? Și începem să mergem încet, încet, pe firul întrebării.

Radu: La cald.

Virgiliu: Exact! Pentru că nu am redus viteza. De ce nu am redus viteza? Și-acum ajungem la ceea ce spuneai tu ce ar fi necesar să facă un elev. Eu elevilor mei, și cu siguranță și alții, dau niște materiale. Eu le scriu acolo totul, ce este necesar, dar cu toate că și în legislație, și în cod este scris când ne apropiem de o intersecție este necesar să reducem viteza, să ne uităm, pentru a ne putea pregăti pentru eventualele situații care apar în intersecția aia. Elevul meu, neam … și cred că nu numai elevul meu. Nu vreau să vă defăimez, dragilor, dar chiar asta este situația. Este nevoie de stare de prezență acolo în momentul când facem orice în intersecție. Pentru că, să ne gândim la o altă situație: să spunem că este o zi în care se aliniază planetele și toți pietonii stau acasă și toate mașinile stau acasă, iar tu ai o intersecție goală și faci intersecția aia, însă tu nu ai fost în starea de prezență în anumite situații și vei intra în acea intersecție și când este aglomerată și nu vreau să-ți fac un scenariu raportat la ce s-ar putea întâmpla. De asta este foarte necesar să te bucuri de orele de conducere și să fii cu mine, dar, pentru a fi cu mine, este necesar să fii odihnit, lucru foarte important: să fii odihnit. Am avut chiar, pot să dau un exemplu, nu?

Radu: Da, sigur!

Virgiliu: Am avut zilele trecute o elevă, genială de altfel, ca toți elevii mei, toți sunteți geniali într-un mod sau altul, și la un moment-dat, după câteva ședințe, nu mai dădea randament. I-am zis: Andreea, fă ceva, te rog frumos! Eu nu sunt mulțumit! Cred că nici tu nu ești mulțumită de ceea ce faci! Am văzut o schimbare pe planul ei, s-a modificat și fața, că s-a supărat pe mine e problema ei, asta este, după aia mi-a spus că nu s-a supărat, însă la următoarele trei ședințe pot să vă spun că Andreea a condus aproape impecabil. Bineînțeles, a făcut greșeli, dar greșeli care se pot corecta și despre asta vom discuta în continuare. Este foarte important să reușești să fii odihnit la orele de conducere, că degeaba ai tu ore de conducere la ora 8, la ora 9 sau la ora 10 dacă tu te trezești când ai oră la ora 10 la ora nouă jumătate, nu ai cum, creierul tău nu este pregătit să primească informații. Este nevoie să te trezești măcar cu două ore înainte, încât creierul tău să poată primi informațiile de la mine.

Este un cumul extraordinar de mare informațional, pe care eu tot încerc să ți-l dau prin multe cuvinte, prin multe explicații, deoarece și numărul ședințelor implicit este foarte mic, sunt doar 15 ședințe de conducere, iar eu este necesar să te fac pe tine viitor conducător auto în cele 15 ședințe. Acum depinde doar de tine dacă mă lași sau nu, însă îți promit (Radule, tu m-ai întrebat ce fac cu elevii, cu o întrebare mai înainte), îți promit că te voi scoate întotdeauna din zona de confort.

Întotdeauna …

Radu: Asta nu trebuie să supere pe nimeni, pentru că atunci explorăm, atunci învățăm, atunci experimentăm și atunci trăim de fapt ceea ce se va întâmpla în trafic. Sau în viață. Putem extinde partea asta și la viață, pentru că dacă nu suntem pregătiți, suntem, cum ai spus tu doar într-o intersecție goală, lucrul acesta nu se va întâmpla. În 99% din cazuri intersecția este plină de mașini.

Virgiliu: Da, corect!

Radu: Și pietoni, și absolut tot ceea ce trebuie!

Virgiliu: Foarte, foarte bine cum ai adus pe acest plan, cu chestia cum este și în viață, pentru că uneori îi văd, îi citesc, vorbesc cu ei. Din punctul meu de vedere, cred că acesta este atuu-ul meu prin care reușesc să-mi fac elevii apropiați sau îndepărtați, nu e cazul, mi-s apropiați toți elevii mei, îi iubesc pe toți. Voi sunteți uneori haotici, sunteți dezorganizați și vă întreb la un moment-dat, când avem o mică pauză după o parcare, spune-mi, te rog frumos, tu cum ești în viața reală? Tu ești o persoană haotică? Ești o persoană organizată? Când îmi mergi încet în trafic, când toată lumea merge cu un minim 40 la oră, dar tu mergi cu treapta a doua de viteză ușurel, că nu ne grăbim nicăieri, nu avem nicio grabă. Nu, este vorba de lipsă de respect față de ceilalți participanți la trafic. E necesar să înțelegem lucrul acesta, pentru că tu ai intrat în trafic și nu traficul este necesar să se muleze după tine, ok? Tu trebuie să te mulezi, este necesar să te mulezi după trafic și să mergi, să ai fluiditate în mers.

Te întreb după aia: De ce îți este frică? Este nevoie să ai curaj în viață. Și pentru a avea curaj și a ieși din zona de confort am gășit o chestie super tare pe care am realizat-o zilele trecute, acum de câtva timp: este necesar să faci sport! Radule, îmi permiți să spun lucrul acesta, pentru că mie mi se pare, din punctul meu de vedere, o chestie …

Radu: Te cred!

Virgiliu: … genială.

Radu: Te cred, că și eu sunt cu sportul, am făcut sport inclusiv de performanță.

Virgiliu: Este o chestie genială. Și cum să faci sport? Nu să te duci să mergi pur și simplu, să te duci într-o formă organizată, să faci sport și ce-ți recomand eu: pentru persoanele care au frici, care nu-și pot depăși potențialul și eu nu mai pot face nimic acolo, du-te, ia-ți un personal trainer. Omul acela crede-mă că va scoate untul din tine. Tu pentru asta îi dai lui bani. Va trage de tine nonstop să te scoată din zona de confort exact cum fac și eu la rândul meu. Și vei vedea după aia ce rezultate vei avea. Crede-mă!

Radu: Deci, până la urmă, sportul ajută creierul, dar și organismul, nu?

Virgiliu: Men sana …

Radu: In corpore sano!

Virgiliu: Atât!

Radu: Ok! Acum participi la cursuri, citești cărți de dezvoltare personală?

Virgiliu: Nu.

Radu: În continuare mergi pe această cale, urmezi, ai o anumită metodă pe care o urmezi, pe care o aplici studenților tăi?

Virgiliu: Da, ai observat ce repede ți-am spus: Nu! Negația, Doamne, cum o conținem negația asta!

Radu: Este normal. Până la urmă de obicei și dacă întrebi un copil de o anumită vârstă primul răspuns este Nu, după care începe să se gândească. Așa facem și noi de multe ori. Acesta-i programul.

Virgiliu: Da, da. Acum …, știi cum, nu știu, ți-am spus cum s-a numit și cum se numește cursul pe care l-am făcut eu?

Radu: Nu.

Virgiliu: Nu, nu, nu.

Radu: Eu știu, pentru că îl fac și acum, dar…

Virgiliu: Cursul de numește Regăsirea puterii interioare. De ce ți-am spus că Nu. Momentan nu mai fac cursuri, deoarece eu spun că am reușit să îmi regăsesc puterea interioară prin disciplinele pe care le fac, însă cu siguranță …

Radu: Dar continui disciplinele?

Virgiliu: Da! Da, da, în fiecare dimineață la ora 5, din clubul oamenilor de la ora 5, îmi fac …, prima dată, înaintea afirmațiilor, este o tehnică care se numește focus în lumânare. Se stă într-o poziție relaxată, dar este foarte important ca spatele drept, privirea în lumânare, nu în flacăra lumânării, în …

Radu: Partea neagră … fitilul.

Virgiliu: Da, fitilul acela. Bineînțeles, se poate face această tehnică și la soare, pe o plajă, deja vorbim de concediu, de alte lucruri. E bine dacă ești la început un minim patru-cinci minute, deoarece vor apărea mâncărimile, atunci te mănândă urechea, te mănâncă capul, ai un cârcel, toate lucrurile alea, însă ulterior poți ajunge la 10, 15, 20 de minute și eu îți dau și melodiile pe care îți poți face focusul, că așa se numește starea: focus în lumânare, după care imediat din focus să treci în tehnica afirmațiilor, pe care le poți face.

Mai sunt și alte tehnici, dar vorbim de ele după, însă o tehnică foarte bună pe care vă voi arăta-o eu acum pentru a vă relaxa înaintea examenului sau când aveți emoții este în felul următor: Vom pune mâna dreaptă așa, mâna stângă așa, împreunăm degetele și ducem la piept, cu picioarele împreunate. Strângem bine în jos. În acel moment ambele emisfere cerebrale s-au împrietenit, să spunem așa, și simțim o liniște extraordinar de mare în piept. Dar asta le-o mai arăt și elevilor mei care au nevoie.

Radu: E foarte bine, pentru că vreau să înțelegeți, dragii mei, că încercăm să aducem dezvoltarea personală cât mai aproape de voi și să fie cât mai practică și cred că ai reușit în câteva minute să le arăți și studenților tăi, dar și celor care ne urmăresc, cât de mult se poate aplica, inclusiv prin una din aceste metode, aceste tehnici din dezvoltarea personală, din autocunoaștere și din ceea ce încercăm să facem în fiecare zi, să ne dezvoltăm.

Cât de ușor se poate face până la urmă, dar își trebuie disciplină. Și pentru disciplină acum, dragii mei, că ne apropiem de încheiere, vreau să vă prezint, așa cum v-am promis, câte o carte de dezvoltare personală. Această săptămână vă voi prezenta, sper că putem focusa, o carte care mie îmi este dragă, am citit-o acum trei săptămâni. Spațiul dintre noi, locul în care ne clădim iubirea.

Este o carte dedicată relațiilor de cuplu, scrisă de un cuplu, dr. Hendrics și dr. Hant. Este o carte dedicată spațiului creat între cei doi parteneri. Ce găsim în acest spațiu și cum gestionăm energia de cuplu, creată conștient sau inconștient. Cartea în sine este un ghid practic, cu exerciții simple. Astfel, partenerii vor fi atenți la ceea ce gândesc, vorbesc și fac în relația de cuplu. Când doi oameni se angajează să se trateze unul pe altul ca și cum ar fi împreună o entitate formată din eu și tu, energia universală a iubirii începe să curgă între ei și umple spațiul dintre ei.

La comentarii veți găsi câteva link-uri pentru cei care doresc să achiziționeze această carte online. Vă invit să o citiți, pentru că fiecare dintre noi va trebui la un moment-dat să creăm un spațiu cu partenerul nostru și să îl umplem cu dragoste, să-l umplem cu comunicare și cu, până la urmă, viața noastră, pentru că este foarte important să nu uităm că tot ceea ce învățăm trebuie să și aplicăm.

Am un cadou pentru cei care ne vor lăsa cel mai interesant comentariu pe site, pe podcast sau pe internet, pe blog. Iată o carte: Cum poți, în 10 pași simplu, să faci internet marketing. Este pentru cei care au un business sau pentru cei care vor să lucreze în acest domeniu al marketingului pe internet. Să nu uităm că astăzi, dacă nu exiști pe internet, de fapt nu exiști. O fac cadou, inclusiv transportul îl voi plăti eu.

Vreau să vă salut, vreau să vă spun că ne revedem săptămâna viitoare. Nu uitați că emisiunea se transmite și marți la ora 18. Vreau să-i mulțumesc lui Virgiliu și cred că ne vom revedea, pentru că mai sunt multe întrebări pe care vreau să ți le adresez și sunt sigur că studenții tăi, viitorii tăi studenți abia așteaptă să afle, pentru că este simplu și ușor dacă ai un instructor bun și dacă ești pregătit (știi cum se spune, când ești pregătit ca învățăcel, profesorul sigur va apărea).

Vreau să-ți mulțumesc!

Virgiliu: Da. When the student is … Când studentul este pregătit …

Radu: Is ready.

Virgiliu: Da, the master will apper.

Radu: Exact!

Ceva de genul acesta.

Exact!

Da.

Deci, dragii mei, vreau să vă mulțumesc pentru prezență. Nu uitați, ne revedem și duminica viitoare!

O seară bună!

Abonați-vă la acest canal. Dați subscribe la canalul de video și de podcast. Toate cele bune, Radu Prisăcaru! Pe data viitoare! Vă aștept pe www.raduprisacaru.ro."

Aboneaza-te Acum la acest CANAL VIDEO!

Aboneaza-te Acum la acest PODCAST!

Inscrie-te Acum in Grupul Podcastul lui Radu Prisacaru

Branding Personal, Dezvoltare Personala, Coaching, Marketing Online & NLP in Iasi & Moldova & Romania