Radu Prisacaru

Episodul 5 - Podcastul lui Radu Prisacaru - Dezvoltare Personala in Politica si Afaceri

Invitat: Petru Movila

Bună, prieteni. Mă bucur să ne revedem la o nouă ediţie a Podcastului lui Radu Prisăcaru. Astăzi, aşa cum v-am obişnuit, am un nou invitat special, Petrică, un prieten bun de-al meu şi cred că şi de-al multora dintre dvs., pentru că-l cunoaşteţi, este om politic, om de afaceri, timp de aproape trei ani a fost consilier judeţean şi şaisprezece ani a fost parlamentar. Dar nu voi vorbi astăzi despre politică, nu despre administraţie, ci vom vorbi despre viaţă, despre dezvoltare personală şi despre reinventare. Pentru că de multe ori ne-am întrebat: unde se duc „elefanţii”?, atunci când hotărăsc să se retragă, şi am să-l întreb astăzi pe Petrică, cu toate că nu cred că se retrage de tot, dar ce se întâmplă în acest moment când a făcut un pas nu neapărat în spate, ci poate în lateral din faţa văzută a politicii, ce pregăteşte?, pentru că trebuie să înţelegem: în viaţa publică a fi politician este o profesie, dar ea continuă de multe ori şi după ce ai ieşit din Parlament, pentru că te poţi oricând întoarce. Bine ai venit, Petrică.

– Bună ziua, bine v-am găsit, în primul rând să le urăm sărbători cu bine la cei care ne privesc, să aibă lumină în casă, în suflet, în minte, familia aproape, sper să se bucure că ne văd şi pe noi în această sărbătoare importantă pentru ei, Sfânta zi de duminică şi nu numai sărbătorile pe care noi românii le trăim aşa cum ne-au învăţat familia, prietenii, şcoala, biserica, pentru că unii dintre noi, probabil cei mai mulţi, chiar am avut de la cine învăţa aceste lucruri. Pornind de la „elefanţi”, pot să vă spun foarte clar că elefantul are o caracteristică extraordinară, aparte, este unul dintre puţinele mamifere, animale, care are un cimitir. Se spune foarte clar, legenda, studiul şi evaluările concrete arată clar că există cimitire ale elefanţilor. Bine, noi vorbim de cei bolnavi sau cei în vârstă – nu sunt nici bolnav şi nici în vârstă şi, prin urmare, nu m-am gândit să mă retrag. Da, e foarte interesant să lupţi, să ai ocazia să te inventezi, să te reinventezi, să faci lucruri, proiecte, comportamente, atitudini care să spună: da, este Petru Movilă, este imaginea lui, comportamentul lui, caracteristica lui, la fel ca orice om care poate fi definit printr-o valenţă de inteligenţă, valenţă de aptitudini, de comportament. Şi atunci clar, toate aceste lucruri vin pe dezvoltarea personală din diverse motivaţii, necesităţi, concurenţe, competiţii.

– Exact. Ce faci în acest moment? Nu este vina ta faptul că partidul nu a trecut pragul, din câte ştiu ai fost unul dintre cei mai buni şi cei mai longevivi parlamentari, deci nu ţi se poate reproşa absolut nimic, decât faptul că s-a întâmplat, nu s-au strâns destule voturi la nivel naţional, nu pe Iaşi.

– Din punctul ăsta de vedere da, pot să vă spun, ca parlamentar zic eu că am încercat tot ce se putea face legal şi moral, pot să vă spun că sunt singurul parlamentar român care are peste o sută de proiecte de lege devenite legi. Asta poate să se uite cineva de curiozitate şi la  distanţă mare, cam la 60% de următorul parlamentar. Însă nu ne-am născut politicieni, nu ne‑am născut parlamentari. Şi eu înainte de a fi parlamentar am lucrat la patron, am lucrat cu mediul de afaceri şi aveam şi afacerea mea, în acelaşi timp, pentru că aveam o filozofie foarte simplă: ca angajat – patronul se supără, te dă afară. Ce faci? Şi primul element de „inventare” dacă vrei a fost în 1996, eram consilierul senatorului Dan Constantin Vasiliu, un om extraordinar de bun, din păcate nu mai este printre noi, şi după ce în ’92 devenise senator, în ’96 a devenit senator, eram şi eu şef de cabinet parlamentar şi cu ajutorul unor colegi din partid pe care îi deranjam – eu îmi vedeam de treabă, eram tânăr, nu eram implicat...

– Ca orice tânăr, deranjai.

– Exact. Bine, noi ne-am şi cunoscut după aceea în multe activităţi, omul m-a chemat pentru o zi. Deci au fost alegerile duminică, marţi aveam mandatul de senator, dar vineri a venit şi mi-a spus: „ştii, eşti tânăr pentru politică, trebuie să-ţi faci o carieră, să-ţi faci o afacere, să ai o altfel de consistenţă, uite, am vorbit cu cineva să te angajeze de astăzi”, şi mi-a dat un domn, care nici el nu mai este printre noi, cu care eram şi prieten bun de altfel, „el va fi şeful meu de cabinet”. Asta vreţi, ok... Spune: „am vorbit la domnul cutare să-ţi ofere un loc de muncă, tu eşti inginer...” – dacă aşa aţi vorbit, mă duc la muncă. Şi, pe 4 decembrie 1996 m-am dus la muncă la cetăţeanul respectiv, i-am spus şi mi-a spus: „n-a vorbit nimeni nimic cu mine, dar dacă ai venit hai să vedem ce poţi să faci”. Şi i-am spus ce pot să fac şi m-am dus la grupul de firme Conex, toată lumea ştie, doi oameni extraordinari, deosebiţi, Tereza şi Ioan Prisăcaru, cărora le mulţumesc pentru că am făcut o adevărată şcoală de afaceri la Grupul de firme Conex, şi de pe 4 decembrie 1996 am fost angajat la Grupul de firme Conex.

– Deci până la urmă „un şut în fund a devenit un pas înainte” pentru tine.

– Da. Şi aveam un prieten foarte bun, profesor universitar, domnul Creţu, căruia i-am zis: nu e în regulă, nu e corect, că am muncit, am făcut, am luat performanţă – şi zice: „aşa e, nu e în regulă, nu e moral, dar o să-ţi prindă bine schimbarea”. Şi m-am dus la grupul de firme Conex şi chiar m-am simţit foarte bine. A fost probabil cea mai reală şcoală de afaceri din Iaşi, pentru că Grupul de firme Conex avea câteva firme de producţie, de la piese auto, vopsea, o fabrică de vopsele, lacuri, lavabil, piese turnate la Asam, în Aurel Vlaicu, fostă IPA, până la bursă de mărfuri, tranzacţii, proiectare, cadastru, desfacere de produse metalurgice. O adevărată şcoală de afaceri pe viu, extraordinară. După care în primăvara lui ’97 cumnatul meu zice: „uite, vreau să fac o ţesătorie la Ţibăneşti”, eram în partea ţesătoriilor din judeţul Iaşi, exceptăm municipiul, şi am intrat asociat într-o firmă care era o ţesătorie care făcea tifon, feşe, comprese din doc, bumbac, foarte interesant. Şi, de dimineaţa până seara lucram la patron, şi când terminam, la 6-7 seara – aveam un break, KGB, de la firmă, şi mi-au dat voie –şi seara mă duceam la Institutul Politehnic, unde era staţia de finisaj, luam tifonul finisat şi mă duceam la Ţibăneşti, ajungeam şi stăteam până la 1-2 noaptea sau până dimineaţa, până se termina de făcut ce aveam pe comandă, şi dimineaţa la 6:30 – 7 eram la fabrici de lapte, la spitale, la farmacii, chiar la magazine care vindeau pânză, unde distribuiam marfa şi după aia înapoi la patron. De asta am şi păstrat un ritm de muncă de 10-12 ore pe zi şi ca parlamentar, lucru care de altfel e recunoscut, şi asta fac şi acum, pentru că soţia mea îmi spune: „ok, când erai parlamentar erai şi sâmbăta, şi duminica, dar acum eşti de dimineaţa până seara”, şi zic: „da, dar acum sunt la fel, tot pe munca mea şi pe banii mei, mai puţin sâmbăta şi duminica când e un pic programul mai leJer”. Deci ăla a fost primul moment cu adevărat interesant de schimbare, pe principiul „un şut în fund – un pas înainte”.

– A fost un moment forţat. Ce ai învăţat din această reinventare? Pentru că din nou, a trebuit să te reinventezi ca om politic, a trebuit să te reinventezi apoi ca politician...

– Sigur, după ce am plecat de acolo intrasem în conflict şi cu conducerea organizaţiei PD, că au încercat de vreo două ori să mă dea afară din organizaţie. Din păcate pentru ei eu eram pe munca mea, cu o echipă de oameni tineri care au şi confirmat, unii sunt şia cum cu mine, au venit la PMP, sunt consilieri municipali, judeţeni sau în alte responsabilităţi publice, chiar şi pe la alte partide sunt, pentru că PD-ul a fost o pepinieră bună. Când munceşti înveţi lucruri simple, dar fundamentale – înainte să înveţi sofisticării – să fii corect, să respecţi pe cel de lângă tine şi să-l respecţi pe cel care se pricepe la ceva, e foarte important acest lucru, şi să-l asculţi şi când ai o temă importantă trebuie să-ţi marchezi direcţia după cel mai bun pe tema respectivă, în domeniul respectiv. Că de fapt de asta şi funcţionează echipele, de astea şi liderul pe temă este cel care subordonează, cel puţin informal, pe toţi cei din echipă atunci când se lucrează la un proiect, la o direcţie, la rezolvarea unei probleme.

– Dar noi românii cred că suntem foarte axaţi pe acest lider. Ne uităm la partid, care este condus de un lider, şi îl identificăm; sunt companii care sunt conduse de un lider şi îl avem în faţă...

– Depinde şi cum ajungi. De regulă, mecanismul de echipă şi decizia de echipă sunt cele mai bune şi mai corecte lucruri, aproape de implicarea şi asumarea fiecăruia dintre noi, pentru că am la PMP un coleg, colonel de armată în rezervă, un tip extraordinar, care m-a învăţat un lucru – apropo de echipă şi de lider. Spune: „în 90% din situaţii deciziile sunt colective, răspunderea e personală”. Aşa că, apropo de ce vorbeam, sigur că liderul trebuie să lucreze cu o echipă. Şi Dumnezeu când n-a mai putut singur şi-a făcut o echipă de 12 apostoli şi fiecare s-a dus în direcţia lui. Cu atât mai mult în orice activitate, chiar şi în familie, chiar pentru simplul fapt că nu pot fi în două locuri simultan. De ce e important ca liderul – şi sunt foarte multe situaţii în care liderul vine din interiorul echipei, creşte, este recunoscut de ceilalţi...

– Atunci este cel mai natural şi cel mai sănătos.

– Da. De la altruism, perseverenţă, corectitudine, viziune şi un strateg cu valoare în domeniul respectiv, şi responsabilitate faţă de toată echipa. Într-o echipă fiecare trebuie să-şi găsească un loc cu satisfacţii, în funcţie de cât poate fiecare.

– Şi să aducă plusvaloare.

– Da. În mediul privat sunt foarte mulţi oameni de afaceri care funcţionează după mecanismul de lider, în funcţie şi de tipul de afacere, dar sunt foarte mulţi care lucrează pe filozofia ierarhică de echipă. E important acest lucru, fiecare să fie capacitat, responsabilizat, activat şi mai ales recompensat după cât produce. Bine, el trebuie să aibă un target minim pe care trebuie să-l producă, că altfel el spune: „bine, mersi, atât am putut”, adică tu, pe motivare, pe dezvoltare şi nu vorbim de dezvoltare de lider, de om responsabil, spui: „ok, apreciez că atâta poţi, dar eu vreau mai mult.”, ai două variante: ai un timp de reevaluare şi de schimbarea comportamentului cu ajutorul meu, care sunt lider de echipă, dacă nu poţi – mulţumim, rămânem prieteni, colaboratori, dar aici nu merge. Nu poţi fi cel mai bun director, dar uite, am constatat că eşti cel mai bun şef de proiectare sau cel mai bun lucrător comercial, paznic... În fiecare meserie există un lider: şi între măturători, şi dintre cei care taie lemne, şi zidari, fotbalişti, indiferent ce sunt, unul dintre ei este liderul informal, întotdeauna. Dacă se suprapune liderul informal cu cel formal, atunci într-adevăr ai o structură care funcţionează.

– Este important, adică de multe ori apar şi se spune că sunt lideri formali şi informali în orice echipă. Este important, pentru că există posibilitatea la un moment dat ca aceşti doi lideri să intre în conflict, există specialişti care pot manageria astfel de conflicte şi un lider cu adevărat cred că şi în aceste momente se vede, când poate să îi aducă pe cei doi aproape şi să-i motiveze, să-i pună să lucreze împreună. Pentru că de multe ori se iscă multe probleme din acest punct de vedere, al echipei.

– Are responsabilitate ca echipa să funcţioneze. Echipa funcţionează de regulă, dincolo de faptul că ai proiecte, direcţia, dar ea funcţionează prin dialog şi mediere, compromis. Şi asta este situaţia cea mai interesantă, când ori se suprapune liderul formal cu liderul informal, sau când sunt de aceeaşi parte. Tu, ca lider suprem, patron, director general în permanenţă trebuie să-i ţii într-o comunicare şi un compromis corect, transparent şi acceptat, pornind de la ideea că niciunul dintre noi nu are dreptate sută la sută sau foarte rar, cum spune lumea „adevărul e la mijloc”. Nu, adevărul este între, în funcţie de temă sigur, s-ar putea să avem 50-50% dreptate, dar de regulă ori am eu mai multă, ori ai tu mai multă. Şi atunci aceste lucruri trebuie armonizate într-un compromis, astfel încât fiecare să înţeleagă că o parte din ideea lui este acolo, că este responsabil împreună cu celălalt pentru a realiza tema, proiectul, misiunea, sarcina respectivă, dar şi la recompensă există şi el pe podium. Spui „mulţumesc” celui care a fost determinant, dar spui „mulţumesc” şi celui fără de care poate nu s-ar fi putut realiza. Şi în politică, şi în administrație, şi în afaceri, în orice, pentru că dacă ai doi căpoşi care fiecare crede că e „masculul alfa”, că e căpitanul, s-ar putea să constaţi că ai doi căpitani pe poziţii foarte clare, rigide, uneori antagoniste. Şi atunci prima datorie este să-i aşezi la masă, la dialog. Şi aici trebuie stabilite şi regulile de dialog, pentru că – şi aici vă spun şi din politică – 90% dintre temele de dialog sunt chestiuni tehnice. Când discuţi tehnic un proiect de lege, un proiect de afaceri, e un lucru; dacă începi să vorbeşti bălării, vorbeşti atacuri la persoană, comentarii, critici faţă de persoana cealaltă atunci lucrurile ies din matcă şi nu se mai transformă în dialog pe proiect, pe o temă de muncă, se transformă într-un dialog personal, antipersonal, se duce şi în zona emotivă, în zona de empatie, în zona de orgoliu, în zona de „eu” a fiecăruia, şi atunci lucrurile sunt mult mai grave, sunt mult mai energice. Pe când, dacă rămâi în zona tehnică să discuţi, atunci cu argumente corecte, tehnice, poţi menţine în permanenţă un dialog cu cel de lângă tine. Dacă te duci – foarte mulţi oameni, şi cea mai elementară situaţie sunt convins că o vezi pe blog, pe facebook: spui „cred că problema respectivă avea rezolvare ceva de genul cutare, cutare” – 90% din cei care comentează încep: „dar cine eşti tu?, dar te pricepi la aia?”, 10% sunt cei serioşi care spun: „da, cred că e o idee bună, mai poate fi completată aşa, ştiu că există un precedent...” sau „cred că nu se poate face, că am încercat...”. Deci de asta zic: şi în cel mai simplu spaţiu la care are acces toată lumea, facebook-ul, când un om lansează o idee, 90% îl înjură pe el ca individ, nu-i comentează ideea. Avea Băsescu o vorbă foarte interesantă, care e un proverb de la noi, de la români: „Arată-i unui prost luna cu degetul şi el în loc să se uite la lună, se uită la deget.”. La fel şi aici. Şi asta spun: şi eu fac foarte multe postări, nu numai politice, idei, gânduri, reacţii, aprecieri, şi foarte mulţi încep să comenteze: „dar tu n-ai fost, n-ai făcut, hoţilor...”, mă rog, ca idee. Ori noi lansăm teme tocmai aşteptând de la cei care sunt în spaţiul virtual idei, soluţii de la cei care se pricep. Poate spune unu „mă pricep, am făcut, unde vă găsesc?, am soluţia!”, apropo de... şi atunci îţi poţi completa echipa, îţi poţi completa partenerii cu oamenii serioşi pe care-i identifici în spaţiul public.

– Apropo de echipă, am citit o idee foarte interesantă, faptul că ar trebui să existe într‑o echipă sau într-un grup un moderator al echipei sau al grupului, care nu ar trebui să se ocupe cu nimic altceva, deci nu ar trebui să vină cu inputuri, nu ar trebui să tragă concluzii, nu ar trebui să participe la discuţii, ci efectiv ar trebui să managerieze, să motiveze şi să urmărească acest grup, această echipă. Ce părerea ai de această idee? Mi s-a părut foarte bună.

– În primul rând, pornind de la ideea că oamenii vor să fie cineva, să se reinventeze sau să-şi continue dezvoltarea pe un proiect de carieră, proiectul de carieră poate fi funcţii, responsabilităţi, recompensa financiară pentru munca respectivă, poate fi un proiect de carieră în competiţie cu un alt coleg care a fost şi el şi într-o firmă similară sau care au pornit din acelaşi loc; o competiţie poate fi şi între rude, şi e o temă de competiţie majoră, pentru că, cum zic românii cel mai bine, „cel mai bine te cunoşti analizând neamurile şi prietenii”. Deci motivaţiile şi determinările pentru a continua să te reinventezi, să te dezvolţi, sunt extraordinare. Vrei să convingi o fată că eşti cel mai frumos, deştept... sau orice, deci sunt o mulţime de motivaţii. Vrei să fii un model mai bun pentru copilul tău, un model care să-l inspire şi să-l convingă că tu faci un lucru foarte interesant şi poate vrei să-l determini să facă aceeaşi activitate economică, politică, administrativă, didactică ca şi tine. Motivaţiile sunt extraordinar de largi şi diferite, la fel ca şi argumentele motivaţiei de ce-ţi place un om. Un om poate să-ţi placă de la faptul că zâmbeşte, că arată bine sau poate fi hidos, dar foarte inteligent, şi în condiţiile în care deschide gura să-şi vândă marfa poţi să constaţi o metamorfoză şi o să spui: „omul ăsta arată extraordinar când vorbeşte despre pasiunea lui şi despre ceea ce se pricepe”, în rest nimeni nu dă doi lei pe el. Dar când vorbeşte, când se manifestă în ceea ce are ca pasiune sau în ceea ce crede, ai să constaţi o metamorfoză extraordinară.

Sunt foarte mult firme care fac şcolarizări, training-uri pe analiză de risc, pe analiză comportamentală. Asta e situaţia ideală în care ai un moderator. De regulă, moderatorii în firme, în companii, sunt ori managerii de proiect, ori patronii, ori un lider informal, pentru că sunt puţini. Acum discutăm care sunt companiile care au oameni care să monitorizeze complet comportamentul şi mediul în care lucrează angajaţii respectivi, cum se comportă, cum relaţionează, cum respectă autoritatea celuilalt şi responsabilitatea celuilalt. Pot fi pe acelaşi nivel de responsabilitate, dar să nu colaboreze, să nu comunice.

– Revenim după pauză cu aceleaşi idei despre echipă, despre manageri, despre dezvoltare profesională şi economică. [Pauza] Am discutat despre echipă, am discutat despre leadership, despre moderatori, manageri în cadrul unei echipe şi acum, Petrică, vreau să te întreb: cât de importantă este pentru tine ca om de afaceri, ca om politic, dezvoltarea personală?

– Este. Este prima competiţie cu tine şi cea mai importantă de fapt.

– Şi singura, din punctul meu de vedere.

– Dar şi cu ceilalţi. Dezvoltarea personală, leadership-ul sunt lucruri foarte importante, care pornesc de la reguli simple. Şi primele reguli elementare sunt cele de a te comporta frumos, civilizat şi respectuos cu toţi cei din jurul tău, pentru că confortul psihic vine din faptul că ajungi într-un loc de muncă unde lumea zâmbeşte, dacă eşti civilizat şi amabil zâmbeşte, şi zâmbetul este primul pas spre comunicare.

– Deci primul pas este zâmbetul, apoi trecem şi la metode.

– Da. Apoi, foarte important este să respecţi regulile pe care le stabileşti şi totodată să fii cel care-şi face întotdeauna treaba şi să-i respecţi pe ceilalţi. Este foarte important acest lucru, pentru că unul din elementele de motivare şi de dezvoltare pentru fiecare este să spui: „ok, ai de făcut asta, am avut şi eu şi mi-am făcut-o. Dacă eu şeful, responsabilul, liderul am făcut ce am zis, trebuie să faci la fel”. Pentru că, cel puţin din punct de vedere moral, este foarte greu şi complicat să soliciţi unui individ, indiferent de responsabilitate, să-şi facă treaba, dacă tu într-o diversă formă de relaţionare cu el ai responsabilităţi faţă de el pe care nu ţi le-ai achitat. Şi atunci, primul lucru prin care poţi să-ţi motivezi oamenii când le ceri ceva este să vadă că tu ai făcut ce aveai de făcut.

– De fapt ăsta e liderul, şeful e cel care-i pune pe ceilalţi să facă.

– Da, şi ei trebuie să facă la fel. Asta este fundamental: respectul, comportamentul.

– Deci asta ar fi a doua metodă.

– Da. Plus că sigur, de regulă şeful, liderul munceşte mai mult decât toţi. Trebuie să fie omniprezent...

– Doar cei care lucrează la propria firmă ştiu lucrul ăsta, că lucrează de multe ori decât ar fi lucrat în...

– Acum eu sunt recunoscut ca un om, sigur şi înainte, dar ca parlamentar chiar mi-am dezvoltat, din necesitate, aceste lucruri, şi din convingere, nu doar din necesitate, pentru că într-un partid oamenii nu sunt cu carte de muncă, nu sunt angajaţi; membrii unui partid vin şi pleacă după cum au chef. Dacă te porţi frumos, eşti civilizat, îl priveşti ca atare, îi dai un sfat, rezolvi o problemă, determini o instituţie să-şi facă treaba – pentru că la cabinetul parlamentar şi la politicieni, oamenii vin de cele mai multe ori pentru că instituţiile nu-şi fac treaba. Şi la o firmă privată o să vedeţi că vin colegii şi spun: „Nu reuşesc să-mi duc copilul la şcoală, stau în cartier, n-am soluţii, nu funcţionează...”, şi le spun: „am o soluţie corectă, legală, hai să vedem...”, se implică, pentru că motivarea angajatului şi satisfacţia liderului, a şefului, vine şi din această dezvoltare personală pe cunoaşterea cum funcţionează instituţiile statului. Este foarte important, pentru că poţi să te implici să-ţi ajuţi angajaţii, colegii, colaboratorii să-şi rezolve din probleme, şi atunci omul spune: „da, uite că n-a văzut în mine doar o maşină de făcut bani, un sclav, a văzut în mine un om, un partener, care ştie foarte clar că la muncă trebuie să mă gândesc ce am de făcut la muncă, nu că n-am bani să plătesc întreţinerea, chiria, grădiniţa la copil, rata la bancă” şi aşa mai departe. E foarte important acest lucru ca şi comportament. De exemplu, eu la grupul de firme Conex unde am lucrat, spre exemplu, una din responsabilităţi era că mă ocupam de problemele angajaţilor: de la mutaţii, copii la şcoală, spitale, documente ale administraţiei locale şi o mulţime de lucruri de genul ăsta.

– Pentru că un angajat fără probleme îţi produce mai mult, are o productivitate mai mare.

– Da, şi un lucru foarte important, discutăm pe acest lucru. Sigur, noi le-am învăţat din necesitate, n-aveam eu o pasiune să mă ocup de nu ştiu ce probleme ale angajaţilor. Dar eram un om care primeam un salariu şi într-o zi poate rezolvam trei probleme la trei angajaţi diferiţi, pe când trei angajaţi diferiţi ar fi trebuit să-şi ia câte o zi liberă să se ducă să rezolve câte o problemă, şi activitatea economică a firmei avea de suferit.

– Reduceaţi cel puţin la o treime timpul pierdut.

– Aşa e. E foarte important patronul să înţeleagă foarte clar, şi în ultima vreme, datorită crizei de forţă de muncă, şi când mă refer patron-angajator nu mă refer doar la angajatorul de stat sau la privat, în general orice angajator trebuie să aibă două responsabilităţi majore: prima, ca individul respectivă să-şi achite responsabilităţile pe care le are în firmă, în instituţie, şi a doua: pe cât posibil să aibă şi satisfacţiile corecte, fiind tratat ca om, ca partener. Şi tu, Radu, ai văzut, şi poate cei care ne privesc o să-mi dea dreptate pe următoarea observaţie: e o firmă care s-a înfiinţat acum 20 de ani şi din firma aia mai sunt 5 angajaţi să spunem alături de patron. Veţi vedea foarte clar că implicarea emoţională a acelui angajat este aproape identică cu a patronului, în sensul în care el lucrează acolo de când firma era nimic, firma a crescut împreună cu el, s-a dezvoltat şi el şi are sufletul acolo. Pentru că foarte mulţi mercenari, ăsta e termenul, vin la firma ta şi spun: „dacă-mi dai atât – bine, dacă nu, nu stau!”. Cel care lucrează cu tine de 20 de ani, care a fost alături de tine când a fost dobânda la bancă de 170% şi când nu încasai bani s-au „ţi-au tras ţeapă”, expresii generale din mediul de afaceri, te-au păcălit unii, nu ţi-a intrat factura, au intrat în insolvenţe, ăia ştii că au fost serioşi şi au stat lângă tine cât s-a putut şi te-au ajutat, şi te-au ajutat să treci prin momente dificile. Dar e important că l-ai tratat ca pe un potenţial partener şi măcar moral ca acţionar al firmei.

– Până la urmă timpul investit, 10-20 de ani, contează.

– Când firma merge, funcţionează şi creşte, are şi el satisfacţia. „Îţi aminteşti, când ne‑am apucat noi eram trei oameni, ne cunoşteam toţi, acum sunt 400, nici nu-i mai cunosc bine pe toţi care cum sunt...”. E un element de dezvoltare extraordinară, şi mai ales de dezvoltare prin empatizarea responsabilităţii şi faţă de el, şi faţă de firmă, dar şi faţă de proprietarul firmei respective.

– Din păcate astfel de firme care să ţină angajaţii 5-10-20 de ani sunt din ce în ce mai puţine. Viaţa este din ce în ce mai învolburată pe piaţa muncii.

– Este. Erau şi reguli foarte interesante. De exemplu în Iaşi, mulţi oameni de afaceri aveau nişte gentelman – agreement-uri între ei, înţelegeri, în sensul că dacă la tine, spre exemplu, venea un angajat al meu, tu mă sunai: „Petrică, a venit la mine persoana respectivă. Sigur, dacă tu-mi spui, eu îl iau.”. Şi eu îl chemam: „Ştiu că ai fost la prietenul meu, mi-a spus asta. Ce ai nevoie?” – şi el spunea una, două, trei teme, probleme, iar eu îi spuneam: „ok, pot să ţi le rezolv pe toate” sau „pot numai atât”. Şi el spunea: „mulţumesc, dacă-mi rezolvaţi atât rămân în continuare, dacă nu, nu vă supăraţi, plec.”. Erau nişte reguli în spaţiul economic. Acum este o haiduceală şi nu ştiu dacă neapărat pentru un mercenariat în care fiecare fuge unde primeşte mai mult, chiar dacă filozofia firmelor acum, chiar pe proiecte de carieră şi dezvoltare personală, se pune acum accent foarte mult pe loialitatea faţă de firmă. Un lucru extraordinar. Nu ştiu dacă ai văzut, în multe firme în ultima vreme se vorbeşte despre loialitate.

– La câte joburi ai avut în ultimul an... să pună întrebări: de ce ai plecat, ce s-a întâmplat...

– Da. Că poţi să fii un Adi Mutu non-stop, dar nu te agreează nimeni; poţi fi cel mai bun. Dar ai stat 3 luni la o firmă, 6 luni la o firmă, tu când gândeşti proiectul firmei şi proiectul de dezvoltare clar te raportezi la resursa umană, şi când constaţi că nu ai cu cine, spui: „ok, rămân unde sunt aici, mă consolidez, stabilizez afacerea, dar nu mă duc mai sus că n-am nicio garanţie că voi avea resursa umană care la nivelul următor să se manifeste ca atare.”.

– Deci cel mai greu în ziua de astăzi nu este să găseşti, ca firmă sau companie, echipamente, să găseşti informaţii sau investitori, bani, ci cred că cel mai greu pentru companii în acest moment este să găsească personalul potrivit care să producă şi să devină inovator, pentru că până la urmă, cum se vede, companiile inovatoare câştigă din ce în ce mai mult.

– Da, creativitatea, inventivitatea, inovaţia în toate domeniile. Avem două domenii fundamentale spuneam: IT şi medicină. Aici, de la o clipă la alta apar lucruri noi, creaţii, inovaţii. Vreau să spun totuşi că cel puţin eu am umblat şi am vizitat multe ţări, nu am găsit nicio fabrică în care să fie sută la sută mecanizată, automatizată, chiar şi în fabricile de telefoane mobile sau piese auto, maşini. Tot există un om care alimentează spaţiul din care maşina se aprovizionează automat, şi verifică fluxul, supraveghează. Chiar şi dacă ai un spaţiu în care pui carcase de telefoane şi prin aspiraţie le ia şi duce carcasa pe flux. Deci eu nu am văzut, şi credeţi-mă, am văzut companii mari, performante, în special auto, electronică, telefonie mobilă. Deci oamenii oricum sunt importanţi şi sunt bineveniţi acolo, dar bine plătiţi, responsabilizaţi, respectaţi – este foarte important, acest lucru este fundamental, încă o dată o spun, pentru mine e o condiţie extraordinar de importantă ca cel care lucrează lângă tine să fie tratat ca şi partenerul tău, cel puţin de acelaşi nivel cu tine, pentru că eu dau un exemplu tot din experienţa mea, din lecţiile mele de viaţă: în orice grup, fiecare din cei din grupul respectiv are măcar o temă în care este mai deştept decât toţi ceilalţi din grup. Drept pentru care fiecare trebuie respectat la fel, pentru că nu ştii când vine necesitatea ca în grup să ai nevoie de cel mai bun IT-st, de un medic, de profesor, de orice. Şi ăsta e argumentul pe care-l spun tuturor, şi colegilor mei de partid, şi colaboratorilor mei: tratează-l pe celălalt din faţa ta ca şi cum ar avea măcar o singură temă în care e mai deştept ca tine.

– Cred că ar trebui să înţelegem faptul că avem de învăţat, eu cel puţin ştiu, că învăţ în fiecare zi câte ceva, şi avem în fiecare zi de învăţat câte ceva.

– Da. M-am regăsit, am frunzărit puţin cartea ta „Dezvoltă super-eroul din tine” şi super-erou nu înseamnă neapărat să scoţi oameni din foc; uneori, în zilele noastre, super-erou eşti şi dacă eşti un om normal.

– Cred că de fapt asta înseamnă în ziua de azi să fii super-erou: normalul e din ce în ce mai greu de atins.

– E foarte interesant. Sigur, noi avem şanse că avem lecţii de viaţă – „şuturi în fund”, loviri, căderi. Tu ştii bine, gândeşte că eu am câştigat de trei ori prin alegeri corecte funcţia de preşedinte la partid. Şi de trei ori, prin şantaj, alţii au venit şi mi-au luat funcţia respectivă.

– Deci se întâmplă chestia asta. Astea sunt lucruri care poate sunt mai puţin văzute de cetăţeni, de viaţa politică.

– Vorbim de individ: am fost într-o competiţie, am câştigat. De trei ori, prin şantaj, mi s-au luat funcţiile respective.

– Cum ai reacţionat? Oricine ar câştiga orice competiţie şi ar pierde-o apoi la masa verde...

– E o chestie extraordinar de grea, mai ales că... nici n-a fost „masa verde”, s-a pus şantaj, presiune, „dacă ăsta rămâne preşedinte noi hotărâm, noi PSD-ul, noi «salvatorii lumii»”. Nu contează, ca principiu, aşa era atunci. Important e ce proiecte ai, ce reguli, ce valori şi ce echipă ai. Pentru că până la urmă o funcţie este un mijloc prin care poţi să realizezi nişte proiecte. Şi acum nu mai sunt parlamentar. Asta nu înseamnă că eu am renunţat la proiectele pe care le am. Săptămâna asta am fost în Bucureşti, în minister, am discutat despre Proiectul spitalului de boli cardiovasculare de la Iaşi, care este iniţiativa lansată de mine în spaţiul public şi muncită, că am convins decidenţii să dea drumul la proiectul cu spitalul de boli cardiovasculare; am fost şi am vorbit despre multe alte proiecte. Eu nu mai am aceleaşi pârghii ca atunci când eram parlamentar, dar asta nu înseamnă că mă duc acasă şi dorm; eu cred că aceste lucruri sunt necesare, şi prin pârghiile pe care le pot avea acum, prin comunicare, relaţionare, cu miniştri, secretari de stat, oameni politici, media, ONG-uri, spun că proiectele acelea sunt importante şi trebuie să le susţinem. Adică trebuie să şi crezi în ceea ce faci, este foarte important să crezi întotdeauna în ceea ce faci şi în echipă. Este extraordinar. Şi să-ţi fixezi ţinte realizabile, şi ăsta e un lucru extraordinar.

– Şi eventual să poţi măsura ce faci în fiecare zi.

– Etapiza, da. Acum eu, chiar dacă am fost în mediul politic, am avut filozofia simplă a eficienţei. Seara: am rezolvat o problemă, mi-am făcut un prieten.

– Iată o metodă: deci în fiecare seară făceai inventarul.

– Da. Ce n-am reuşit să fac azi, ce reportez pe mâine, ce în ziua respectivă să spui „obligatoriu să fac azi, că dacă nu – nu mai am nicio şansă, nicio ocazie să fac acest lucru”...

– Şi ţineai scris sau efectiv în minte?

– Am şi scris, şi mental. Sigur că la un moment dat îţi memorezi programul. Şi e extraordinar de important acest lucru: să crezi în ceea ce faci. Fiecare, nu contează în ce, dar când crezi în ceea ce faci motivaţia este extraordinar de puternică.

– Ce te motivează acum să mergi mai departe?, când nu mai eşti parlamentar. Eşti om politic, conduci un partid, dar nu mai eşti parlamentar. Ce te motivează? Pentru că oamenii vin în continuare la tine!

– Da, ai văzut, ai fost la mine. Să ştii, biroul este plin în fiecare zi, şi eu le mai spun: fraţilor, nu mai sunt parlamentar!

– Nu mai ai pârghii.

– Nu le zic că nu mai am pârghii. Comunic, m-am purtat frumos cu oamenii, ştiu care sunt soluţiile legale la foarte multe lucruri, dar ei primul lucru spun: „venim pentru că în primul rând ne primeşti, stai de vorbă cu noi, te comporţi cum trebuie; doi: ai soluţii, chiar şi când nu te pricepi ştii unde este soluţia şi ne trimiţi acolo” – că e instituţie de stat, că e firmă. La fel le spun: „problema ta nu are soluţii, nu da bani, nu mai fă nimic”, în diverse domenii.

– Poate că asta e cel mai greu ca om politic, ca om care lucrezi în administrație, să dai un astfel de răspuns.

– Da, dar e mai bine să se supere pe tine în ziua respectivă, decât după aia să constate că l-ai păcălit. Însă, foarte important lucru este că –a cum mă şi distrez! – le spun: sunt strict pe banii mei, ai cinci-zece minute pentru problema ta. Dacă e importantă... dar şi eu alerg de dimineaţă până seară, deci nu am niciun fel de sincope, singura problemă majoră e că a trebuit să mă reinventez în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru a susţine proiectele. Pentru că şi în contextul actual e foarte greu în acest oraş şi judeţ, pentru că dacă te uiţi, nimeni nu vorbeşte de proiectele Iaşului! În afară de comunicate de presă şi aşa, ca să zică lumea că a spus ceva, în rest nu se întâmplă nimic. Avem patru luni, n-a venit niciun ministru la Iaşi să spună ceva de proiectele Iaşului.

– E mai complicat cu pandemia asta...

– Pentru că, noi când vorbim... cum spun eu: „Iaşul are nevoie de autostradă”, ca şi cum noi suntem un pescar care trebuie să învăţăm să pescuim. Cu autostrada ne dezvoltăm, nu am nevoie ca să primesc câte un peşte în fiecare zi! Deci avem nevoie de proiecte importante, pentru că dacă noi avem o resursă umană extraordinar de bună, de valoroasă, blândă la Iaşi în comparaţie cu alte zone, şi ai de unde să selectezi pe diverse proiecte de carieră, motivaţii diverse şi oameni pentru toate activităţile, important este ca tu, ca lider, este important ca tu, ca şef, ca patron, să dai direcţia corectă şi motivaţia. Pentru că dacă oamenii au motivaţii şi dacă sunt respectaţi, unii şi din bun simţ câteodată spun: „şefu’, rămân eu!” sau mergeţi şi vedeţi colegii mei pe care i-am avut la cabinetul parlamentar, cu care colaborez în continuare: sâmbăta, la 9:30 – 10 eu mă duc la birou, sâmbăta care a trecut am avut cred că zece oameni la audienţă, şi zic: „fraţilor, dar e sâmbătă, gata!” – „mai am ceva de făcut. Trebuie să pun în ordine nişte documente” sau „am de gândit un material, o adresă...”. Încă vin şi foarte mulţi oameni şi discutăm despre proiecte de legi, chiar dacă eu nu pot să le mai depun personal, dar le transmit spre colegi, colaboratori din comisii de specialitate, spre ministere.

– Vreau să-ţi mulţumesc, vreau să amintesc celor care ne privesc şi ne ascultă faptul că viaţa politică nu se termină, după cum se vede, şi Petrică este cel mai bun exemplu.

– Păi nu, pentru că a fi om politic înseamnă să fii un om normal care să faci treabă, să munceşti şi pentru tine, pentru că este aberant să spui – am mai auzit lozinca asta – „eu pentru voi mă sacrific, fac...”. Nu, sunt un om care trebuie să trăiesc din munca mea, să câştig şi eu normal, egal, decent, ca să nu dorm în „bordei” sub Podul Alexandru, dar trebuie să laşi loc de bună ziua şi de respect, pentru că, vreau să spun că nu mai sunt parlamentar de patru luni, n-am avut o experienţă să sun pe cineva să nu răspundă sau să merg pe stradă să mă înjure cineva. Poate sunt şi care mă înjură, dar nu i-am nimerit... sau conturi false pe facebook. Şi nu închide, vreau să mai spun ceva: Radu are o carte foarte interesantă, „Dezvoltă super-eroul din tine”. Să ştiţi că sigur, imaginea de pe copertă este interesantă să atragă, dar super-erou este şi cel care mătura strada şi e super-serioşi şi-şi vede de treabă şi respectă oraşul, super-erou poate fi şi omul în costum şi cravată, care se comportă...

– Şi avem nevoie de fiecare super-erou!

– De fiecare, pentru că fiecare activitate, fiecare meserie are liderul formal sau informal pe care îl respectă. Sigur, cum zic românii, poţi să fii şi mai sărăcăcios, dar să fii cusut şi curat, oamenii te simt şi oamenii te respectă ca atare. Sunt o mulţime de indivizi la cămaşă, cravată, sacou care n-au niciun fel de conţinut, sigur că la prima impresie i-au păcălit pe cei din jur, dar când încep să deschidă gura oamenii se lămuresc.

– Mulţumesc. Vreau să prezint încă o dată cartea pe care o fac cadou celui care ne lasă cel mai interesant şi mai drăguţ comentariu pe facebook, pe pagina noastră de web sau pe youtube, şi vreau să vă readuc aminte faptul că marţi această emisiune va fi dată în reluare şi vă aştept la o nouă emisiune, „Podcastul lui Radu Prisăcaru”.

Radu Prisacaru – contact@raduprisacaru.ro – 0727661799

Inscrie-te Acum in Grupul Reinventeaza-te si Mergi mai Departe

Inscrie-te Acum in Grupul Expertilor in Branding Personal din Romania

Citeste mai multe despre Branding Personal

Planifica o discutie Video sau Audio – Gratuit primele 30 minute