Karma

Karma

Într-o mic apartament din Iași, cu ferestre largi ce priveau spre grădina plină de flori, trăia bunicul meu. În fiecare dimineață, așezat pe scaunul său din lemn, cu o ceașcă de ceai în mână, îmi povestea despre lume și despre misterioasa lege a karmei.

„Karma, nepoate, este ca o sămânță pe care o plantezi,” începea el, privindu-mă cu ochii lui blânzi. „Fiecare gând, fiecare faptă, este o sămânță. Unele dau roade dulci, altele amare.”

Eram fascinat de aceste povești și mereu curios să aflu mai mult. Într-o zi, bunicul mi-a spus o poveste care mi-a schimbat viața. Era despre un tânăr care, la fel ca mine, se grăbea mereu și uita să aprecieze momentele mici. Tânărul acesta, printr-o serie de întâmplări nefericite, a ajuns să înțeleagă că fiecare grabă, fiecare neglijență, se întorcea înapoi la el.

„Vezi, nepoate, karma nu ține cont de timp. Poate dura o zi sau un deceniu, dar întotdeauna își găsește calea înapoi.”

Înțelegeam acum că fiecare acțiune a mea avea un ecou, fie bun, fie rău. Am început să trăiesc mai conștient, să fiu mai bun, mai atent la cei din jur.

„Karma este învățătoarea noastră cea mai bună,” îmi spunea bunicul. „Ea ne arată calea spre înțelepciune.”

Și așa, sub umbra înțelepciunii bunicului meu din Iași, am învățat să văd lumea altfel, să o înțeleg prin prisma karmei. A fost o lecție pe care n-o voi uita niciodată.