Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu

Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu

Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu - www.raduprisacaru.ro

"– Din punct de vedere medical, ai văzut puterea acestor cuvinte?

– Extraordinar, da.

– Unde ai văzut-o?

– Deci eu am avut binecuvântarea, să spun. Fac o paranteză. Cunoaşterea înseamnă că la început faci cunoştinţă cu o noţiune. Depinde, calitatea acestei cunoaşteri şi de la cine o primeşti. Dacă ai norocul să intri în contact cu o persoană de calitate. Si eu zic că am avut acest noroc, primeşti informaţia şi iniţierea. Urmează apoi etapa în care tu digeri acea informaţie şi o experimentezi tu, prin propria ta viaţă, gânduri. În momentul în care tu ai experimentat acea noţiune şi-ţi dai seama de ce realizări ai, eşti în stare să o dai mai departe.

Eu am avut această şansă de a lucra cu bolnavii, cu pacienţii, şi în fiecare clipă le-am prezentat despre importanţa cuvintelor, despre importanţa gândurilor, despre importanţa emoţiilor şi că la baza tuturor bolilor stau aceste emoţii nerezolvate, gânduri şi cuvinte spuse aiurea, şi încet-încet i-am învăţat despre iertare, despre iubire şi am putut să culeg şi să văd rezultatele.

– Sunt exact cuvintele din Biblie: iubire şi iertare. Până la urmă asta ne spune şi Iisus.

– Iubire şi iertare, da. După aceea, în momentul în care ai o cunoaştere sau o noţiune şi doreşti să o aprofundezi, automat îţi vin noţiunile şi celelalte cunoştinţe. Şi aşa am făcut cunoştinţă cu David Hopkins, cel care a vorbit despre vibraţia emoţiilor noastre şi despre importanţa acestora. El şi-a ţinut teza de doctorat cu Evaluarea vibraţiei acestor emoţii, deci mi-a certificat ceea ce eu deja ştiam despre unele emoţii. Şi a doua cunoaştere pe care am avut-o este cu încă un medic, că medicii s-au ocupat de multe, este vorba de Jacques Martin, care a vorbit într-o carte despre cauzele subtile ale bolilor. Şi el ia fiecare boală şi descrie ce emoţii au dus la boala respectivă şi ce cuvinte trebuie să spui – mantre, de fapt. De fapt şi rugăciunea noastră este o mantră, Tatăl nostru este o mantră.

– Ai spus la un moment dat că discutai cu pacienţii despre puterea rugăciunii şi că aveai o rugăciune specială pe care o recomandai din când în când.

– Erau nişte „formule magice” să spunem aşa, în care spuneam: „iartă-mă, te iert, te iubesc, te îmbrăţişez şi-ţi mulţumesc”.

– Cei care fac dezvoltare personală ştiu foarte bine aceste cuvinte şi le folosesc de multe ori în mantră.

– Da. După cum mai există şi alte cuvinte, de exemplu chiar „te iubesc” are o vibraţie extraordinară. Nu mai reţin acum numele celui care l-a folosit foarte frecvent într-o închisoare de maximă siguranţă, în care, punând în faţă toate dosarele puşcăriaşilor, criminalilor de acolo, a spus neîncetat: „te iubesc, te iubesc, te iubesc...” până când, după trei ani, sau un an, închisoarea respectivă a trebuit să se închidă pentru că nu mai erau puşcăriaşi.

– Iată puterea cuvintelor şi a celor mai importante şi puternice cuvinte, „te iubesc”. Pe care noi câteodată le aruncăm prea uşor sau cu un alt sens.

– Noi când spunem „te iubesc” nu spunem numai pentru o persoană de sex opus din faţa noastră, când spunem „te iubesc” spunem „Te iubesc, divinitate!”.

– Cum spune Iisus, să iubim şi divinitatea, dar şi pe toţi cei din jurul nostru.

– Pentru tot ce mi-ai dat, pentru toată Creaţia, pentru tot ce mă bucur.

– Şi chiar Iisus ne spune că trebuie să ne rugăm ca şi cum am avea această dragoste, pentru că o avem din partea Creatorului, şi e foarte important să o arătăm şi noi la rândul nostru şi să mulţumim. Poate de aceea se spune că rugăciunea de mulţumire este mai puternică decât cea prin care solicităm anumite lucruri.

– Apropo de Piramida lui David Hopkins spune că în momentul în care noi manifestăm iubire, bucurie, pace, avem o anumită vibraţie. Această vibraţie atrage persoanele de aceeaşi vibraţie cu noi.

– Deci să nu ne mirăm dacă suntem într-o zi supăraţi, atragem oamenii care sunt la fel de supăraţi ca şi noi şi interacţionăm şi ajungem mai rău.

– Exact. Totul este să fim conştienţi în fiecare clipă de ceea ce manifestăm şi să manifestăm ceea ce ne dorim.

– E foarte important să ştim exact ce ne dorim. Cred că de aia ne este cel mai greu să ne hotărâm, pentru că de multe ori ne dorim un lucru, îl cerem Universului, Divinităţii...

– Dar noi nu credem.

– Nu credem, sau la un moment dat ne schimbăm punctul de vedere, după care-l primim, pentru că solicitarea a fost făcută, chiar dacă noi am concretizat-o într-un fel sau nu, şi după aia suntem supăraţi că am primit ceea ce am cerut, noi între timp, schimbându-ne punctul de vedere.

– Da, uite aici pot să-ţi spun o poveste a unei colege de-ale mele de serviciu, medic, care a citit despre povestea lui Joe Dispenza, care a suferit un traumatism la nivelul coloanei şi colegii lui îi propuseseră intervenţia chirurgicală, şi el a reuşit în 6 luni să-şi creeze o nouă coloană. Ea, când a citit cartea asta, a zis: „O, dacă mi s-ar întâmpla şi mie aşa ceva!”...

– Totul este să vrem, să avem curajul să cerem, să solicităm.

– Da. Adică, dacă i s-ar întâmpla şi ei să se autovindece. Şi n-a trecut mult timp şi a fost depistată cu o tumoare cerebrală...

– Deci până la urmă a provocat invers.

– Şi şi-a dat seama de fapt de ce şi-a dorit când a venit la un energo-terapeut, care io-a spus: cum ţi-ai dorit chestia asta? Şi atunci ea a rememorat şi şi-a dat seama ce anume şi-a dorit.

– De asta e foarte important să ştim, să fim conştienţi în orice moment de cuvintele pe care le spunem, de gândurile pe care le avem, pentru că ele sigur, mai devreme sau mai târziu, se vor materializa. Şi iată, ne trezim că avem astfel de surprize, că ne provocăm la un moment dat singuri rău.

– Da, ne provocăm singuri rău, de aceea trebuie să fim în fiecare clipă conştienţi şi prezenţi.

Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu

– Şi pozitivi. Pentru că dacă solicităm un lucru bun sigur îl vom primi, la fel, dacă vom solicita un lucru rău, sigur îl vom primi şi pe acela.

– Şi pozitivi, sigur că da. Şi să nu călcăm liberul arbitru. De exemplu eu gândesc un lucru bun pentru mine, dar un lucru rău pentru cel de lângă mine. Asta înseamnă încălcarea liberului arbitru.

– Exact, deci trebuie să vrem binele tuturor.

– Da, şi atunci am şi eu bine. Prosperitatea tuturor şi am şi eu prosperitate."

Episodul 3 - Podcastul lui Radu Prisacaru - Vindecarea Sufletului incepe de la Suflet

Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu - www.raduprisacaru.ro

Puterea Cuvintelor si Emotiilor cu Dr. Rodica Waszkiewicz Filioreanu - www.raduprisacaru.ro

Branding Personal, Dezvoltare Personala, Coaching, Marketing Online & NLP in Iasi & Moldova & Romania

Radu Prisacaru – contact@raduprisacaru.ro – 0727661799

Inscrie-te Acum in Grupul Reinventeaza-te si Mergi mai Departe

Inscrie-te Acum in Grupul Expertilor in Branding Personal din Romania

Inscrie-te Acum in Grupul Podcastul lui Radu Prisacaru

Citeste mai multe despre Minutul lui Radu Prisacaru

Planifica o discutie Video sau Audio – Gratuit primele 30 minute

Publicat pe  25 mai 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

  • Categorii

  • Articole recente

  • Etichete

  • Stabileste acum o Intalnire Fata in Fata sau Conferinta Telefonica sau Video


  • Descarca Acum Gratuit:

  • Articole Despre

  • Descarca Acum Gratuit

  • smartphonedownload linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram